×

Drumuri europene la Carahasani şi Antoneşti

Locuitorii satelor Carahasani şi Antoneşti, din raionul Ştefan Vodă, se pot bucura de drumuri regionale mai bune.

Traseul care leagă aceste localităţi, cu o lungime de peste trei kilometri, a fost reabilitat din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională.

Pentru reparaţia tronsonului au fost cheltuite 13 milioane de lei.

La ceremonia de inaugurare a drumului a participat şi preotul din localitate. După ce a ţinut slujba de binecuvântare, slujitorul Domnului a urcat într-o maşină şi a sfinţit tot traseul.

„Zic dacă facem, facem, că ajunge făţărnicie şi aşa e multă peste tot, dar aici zic daţi să facem cum trebuie. Eu prima dată am făcut aşa sfinţenie. Agheasma ceea aşa frumos prin vânt se ducea şi îndeopşte foarte plăcut. Şi iată cu asta ne-am socotit ca să fie sfinţit aşa temeinic ca să ne păzească Dumnezeu”, a zis preotul bisericii din satul Carahasani, Ştefan Vodă.

Acum un an acest drum era unul cu pietriş, plin de gropi, iar după ploi, pe alocuri, se forma chiar şi noroi.

Astăzi, este un traseu asfaltat, cu două benzi de circulaţie delimitate şi cu o importanţă economică. El leagă drumul naţional de întreprinderile agricole din localitate.

Oamenii din Carahasani s-au arătat mulţumiţi de noul drum.

„Tare rău a fost, dar acum drumul e bun. Acum economisim la piese de remont, aşa că-i tare bine”.

„E foarte bine, foarte bine. Faţă de cum era. Noi lucram la fabrică aici, drumul era rău, maşinile nu puteau veni cu marfă, să ne facă de lucru, dar acum mulţumim. E foarte bine”.

„Chiar şi autocarele care mergeau pe drum, chiar şi maşinile toţi se opreau în loc, mai ales când era o ploaie era foarte, un haos era”.

În acest an, Fondul Naţional de Dezvoltare Regională constituie 194 de milioane de lei.

Banii vor fi alocaţi pentru proiectele de îmbunătăţire a infrastructurii regionale, a sistemelor de canalizare şi apeduct.

Sursa Foto: vidashki.ru

http://www.prime.md/rom/news/social/item21395/