Satul Antonești a existat ca sătișor de țărani din secolul XIX.

Pentru prima dată satul Antonești a fost atestat în documentele istorice în anul 1842.

Legenda localității:

Pe la mijlocul sec. XIX prin părțile  de sud a Moldovei își face apariția și se oprește cu traiul în răzeș bogat,  care avea doi feciori, pe unul îl numea Ștefan, iar pe altul Anton.

Pe cînd răzeșul își simți aproape sfîrșitul își pofti la el cei doi feciori ai săi, zicîndu-le:”Măi Ștefane, și tu Antoane, iată că mă cheamă la ei strămoșii, mi-a bătut la ușă ceasul de pe  urmă și după datini trebuie să vă las moștenire pămînturile stăpînite de către mine.

Lui Ștefan, ca cel mai mare, îi las în stăpînire de la asfințit, iar ție Antoane, ca mezinul, îți las moștenire pămăntul de la soare răsare.

Au ascultat frații porunca părintelui și din cuvăntul lăsat nu au ieșit.

Anton a stăpînit  pămînturile unde  în curînd s-a  înfiripat un sătuc nu prea mare, unde locuiau cei care prelucrau acest  pămînt, arendașii și cei care se  înămeau cu ziua pe cîmpurile răzeșești. De la numele stăpînului  acestui pămînt și aprovenit denumirea  satului –Antonești.

Despre s.Antonești se pomenește prima dată în documente, în anul 1861, în ”Spiski  naselionîh mest Rosiiskoi Imperii, Besarabskaia Oblosti”. Apoi mai tărziu se pomenește și în alte documente așa ca:Egunov A.N. ”Besarabskaia Gubernia 1870-1875 goda.Pereceni naselionîh mest”, Chișinev,1879 c. 105” și alte documente de mai tărziu, însă acestea numite mai sus sint unele dintre primele documente, unde este atestat satul Antonești.

În s. Antonești, care este un sat frumos cu oameni harnici și inimoși, monumente arhitecturale nu  prea sănt, fiindcă satul este relativ nu prea vechi. Însă totuși ne oprim atenția asupra clădirii bisericii satului, care a fost declarată monument de istorie, a fost construită  în anul 1897. Mai există și biserica baptistă ”Harul mîntuirii” construită în anul 1993.Pentru s. Antonești bisericile sunt un lăcaș   de rugăciuni, dar și  monumente istorice, care împodobesc satul.

În satul Antonești sînt  multe locuri  cu o istorie și amintire care mai veselă, care mai tristă.

Un așa loc cum este ”șucherul”. Despre acest loc se povestește, că pe cănd s-a  format satul și număra vre-o căteva gospodării în valea satului, s-au propășit niște oameni străini printre care și unul numit Hostin, care era  bun  de gură și bengos, înveselea tot satul cu glumele sale și după cum se știe moldoveanul nostru fără  porecle nu poate, iau stărnit moșului și o poreclă moș ”Șucher”. Și așa a rămas după zeci de ani.

”Valea Ciornei” are o legătură aparte. Se spune că demult prin locurile celea locuia singuratic un  moș bătrăn. Îtr-o zi, pe cănd se întorcea din pădure cu o legătură de vreascuri, asupra lui s-a aruncat  un taur mare înfocat, care l-a făcut pe moș una cu pămîntul, omorăndu-l. De atunci, în amintirea  acetei tragice întămplări, oamenii au numit această vale ”Valea Ciornei”. Se presupune, că familia acestui nenorocit moș, era Ciornîi.

Istoria ”Fîntînii Flăcăilor”, care a fost săpată prin anui 1925-1928. Bnătrănii satului povestesc, că pe  acele vremuri flăcăii satului Antonești au hotărăt să facă un lucru mare și frumos, au adunat mănă de la  mînă o sumă de bani și au cumpărat vre-o 3000 pitre, au ales un loc  pe unde trece drumul cel mare și au săpat o fîntînă și  pe parcursul anilor aveau grijă de ea. Se ridicau rănduri de flăcăi și toți purtau grija acestei fîntîni.

Fîntîna avea două ciuturi, un colan foarte frumos cioplit din lemn. După cum povestesc bătrănii apa în acea îera rece și limpede ca lacrima, cănd se  întorceau gospodarii de la lucru numaidecît se opreau la acea fîntînă să-și  potolească setea. Fetele mari luau apă ca să se spele pe față, să se facă rumene și mai frumoase. Sfărșit trist a a vut această fîntînă, în ea s-a înecat o femee tănără, care avănd o jale mare a hotărăt să-și pună capăt zilelor. Fîntîna a fost astupată, mai încolo un pic pe locul vechi  al fîntînii a fost săpată o altă  fîntînă, care la fel se numea ”Fîntăna Flăcăilor”.

Un erou al satului, care  cu prețul vieții a apărat roadele colhozului , este Corețchi Filip.

Întămplarea  a vut loc în anul 1959, cînd colhozul din sat abea prindea la puteri, era o noapte întunecoasă de octombrie, ploua mărunt, Filip își îmbrăca mantaua  de ploaie și eși din casă, pe umăr avea și o armă de vînătoare, care a primit-o ca fiind brigadier și conducător de paznici.

Se îndreptă spre lanurile colhozului, unde creștea porunbul și trebuia zilele apropieate să-l colecteze. În jur era liniște și Filip își aprinse o țigară ca să se mai odihnească un pic. De odată liniștea nopții  fu străpunsă de un foșnet și un șuerat. Filip nu reuși să strige ”stai”, o lovutură de topor după cap fu dat la pămînt. Corpul neînsuflețit a fost găsit peste trei zile la brazda satului Purcari. Pînă în ziua de astăzi nu s-au mai găsit ucigașii.

Fapta eroică Corețchi Filip a rămas în amintirea sătenilor pentru  totdeauna, iar o stradă a satului îi poartă numele.